I. Viziunea de Acasă
Îmi văd copiii cum aleargă pe dealurile de la Șărișor, învățând că fericirea nu stă în ecrane, ci în textura lemnului pe care îl lucrăm împreună la casa din copac, în gustul laptelui proaspăt și în lumina aurie care inundă terasa noastră la apus.
Vreau să le ofer oaspeților mei nu doar un pat într-o casă bătrânească renovată, ci o fărâmă din acest univers. Să stea în tăcere pe marginea ciubărului, privind spre Călimani, și să simtă cum agitația lumii dispare. Să meargă cu mine pe drumuri neștiute, în locuri aproape uitate de lume, unde oamenii încă îți dau binețe cu tot sufletul.
Aceasta este „Gura de Rai” pe care o clădesc. O rețea de experiențe și locuri intime, unde luxul nu înseamnă opulență, ci atenție la detaliu, căldura unui foc dintr-un șemineu, o fereastră mare spre pădure și sentimentul că, pentru câteva zile, te-ai întors acasă la tine, cel adevărat. Este un proiect de suflet, pentru suflete care vor să se reîntregească. O invitație de a vedea România prin ochii mei – un loc unde natura, tradiția și divinul se întâlnesc la fiecare pas.
II. Busola Căutării
Vreau sa călătoresc în locuri deosebite alături de soția și copiii mei. Să-i duc să vadă și să înțeleagă lumea altfel. Să devină buni, drepți, înțelepți. Să ne bucuram de ce vedem, de oamenii pe care îi întâlnim, să învățăm de la ei și să îi învățăm și noi la rândul nostru.
Să fac din locul de la Șărișor „O gură de rai”, așa cum l-am văzut încă de la începuturi. Un loc unde ochiul se bucură, trupul se liniștește și în același timp se încarcă de energie, iar sufletul se curăță, se înalță. Sanctuarele pe care le dezvoltăm în natură vor deveni extensii a ceea ce construim la Șărișor: case luminate, cochete, intime, unde omul, în contact cu natura, îl întâlnește pe Dumnezeu. Excursiile în locurile de vis ale Bucovinei, Moldovei și ale tuturor locurilor incredibile pe care le oferă România...
III. Drumul Nostalgic
Mă văd conducând mașini clasice, momentan mă imaginez în Mercedesul meu 190E 2.6 din anul 1991, conducând pe drumuri șerpuite ce trec prin trecători împădurite, care duc la mănăstiri izolate și în locuri de frumuseți naturale ieșite din comun.
Ne oprim la un schit vechi, facem cunoștință cu spiritualitatea românească pășind atenți în acest loc sacru. Avem emoții să nu deranjăm, dar monahii ne întâmpină cu zâmbetul pe buze. Se bucură să primească oaspeți din alte țări. Aprindem o lumânare, spunem o rugăciune, ne luăm rămas bun și continuam să explorăm ținuturile de parcă timpul a stat în loc.
IV. Trezirea Simțurilor
Pornim cu bicicleta pe drumurile ce duc în Călimani, Rodnei, Bistriței, Suhard, pe apă în kayak sau în barca de rafting pe râul Bistrița, sau călare ca pe timpuri...
Stai la pândă, nu face zgomot... Ești pe punctul să experimentezi, să vezi și să auzi ceva spectaculos. Mugetele cerbilor, cântatul și dansul cocoșului de munte, prezența impunătoare a unui urs brun, sau poate urletul unui lup îți vor trezi în ADN adevărata esență a vieții: bucuria de a auzi, vedea și simți creația lui Dumnezeu.
Simțurile adormite acum sunt readuse la viață. Îți simți respirația, bătăile inimii. Ce se întâmplă? Te-ai conectat cu adevărata ta natură. Ai uitat să trăiești, dar acum o faci din nou. Nu mai este cale de întoarcere. Vei pleca, vei face ce ai făcut înainte, dar ființa ta nu va uita această stare înaltă a sufletului. Te vei întoarce la această stare în curând, din nou și din nou!
V. Călătoria în Timp
Intri într-o mănăstire veche de secole. Arată ca la începuturi. Pictura și zidurile te fac confuz. Ce s-a întâmplat? Ai călătorit în timp? Emoția e puternică, nu ești obișnuit cu așa ceva, vrei să te trezești, dar vezi maicile și călugarii care par desprinși din acele vremuri vechi. Îmbrăcămintea lor, vorba lor, înțelepciunea lor te fac să crezi asta.
Nu îți mai este frică. Ai înțeles că în aceste locuri chiar poți să te întorci în timp. Explorezi cu mine într-o mașină clasică pentru ca să deprinzi ușor senzația trecutului, dar când ajungi aici impactul este total. Te lași cuprins de spiritul locului. Razi, plângi, nu îți mai înțelegi stările, dar din adâncul inimii vine acea liniște care îți spune că e bine, că ai ajuns și că ești exact unde trebuie. Poate că ai căutat ani, poate toată viața, iar acum ai sosit la destinație. Intuiția și inspirația te-au adus pe drumul acesta. Ai avut curaj, iar curajul, mai devreme sau mai târziu, este răsplătit. Viața îi răsplătește pe cei curajoși.
Am rămâne acolo, e greu să renunți la așa o stare de liniște și bucurie, dar plecăm spunând „La revedere” și „Doamne ajută”, nu „Adio”, iar asta ne dă speranță.
VI. Oamenii-Punte și Ancestralul
Ancestralul, străvechiul trezește în fiecare om adevărata sa natură. Apare nevoia de a descoperi în oameni, în locuri naturale sau create de om, conexiunea cu ce a fost cândva – dorința de întoarcere la simplitate și puritate. Slavă Cerului, suntem la locul potrivit. Chiar dacă și România se transformă într-un ritm alert, Dumnezeu mai ține aceste locuri așa cum au fost. Poate că o face ca să nu ne pierdem identitatea cu totul, poate o face pentru cei care străbat mări și țări ca să ajungă să vadă și să simtă ce s-a pierdut în majoritatea locurilor din lume.
Continuăm călătoria cu dorul în suflet. Dacă nu am reușit să explic acest cuvânt nici măcar în limba proprie, cu atât mai puțin în alta limba, acum nu mai este necesar. Trăirea explică ceea ce cuvintele nu pot. Nu există în lumea asta limbă să o facă mai bine... și totuși ne așteaptă un amestec al cuvintelor.
Unul dintre acei Oameni pe care Dumnezeu i-a transformat în punți de legătură între trecut și prezent ne așteaptă. Elemente care leagă ancestralul de actual, care dau viață istoriei și continuitate culturii străvechi. Aflăm astfel despre multe volume cu legende și povești adevărate ale oamenilor ce trăiesc în munți din moși-strămoși – oameni liberi care și-au păstrat identitatea și libertatea indiferent de greutățile prin care au trecut. Înălțimile le-au fost refugiu și apărare, iar acum și noi tânjim să gustăm puțin din experiențele lor, din libertatea în care trăiesc chiar și în zilele noastre.
Auzim de păduri seculare, case și locuri bântuite de spirite care nu și-au încheiat încă misiunea pe Pământ, și hotărâm că nu este suficient doar să ni le imaginăm. Pornim la pas și dintr-o dată ne simțim mici. Arbori bătrâni de secole se înalță. Cu siguranță ei au văzut foarte multe de-a lungul timpului. Deocamdată nu-i înțelegem, dar am învățat anterior că ceea ce simțim poate să fie mai real decât ceea ce vedem. Ne încredem în acest sentiment și pornim din nou într-o altă călătorie care ne bucură fără limite, dar mai mult de atât, ne hrănește sufletul.
VII. Dincolo de Rețelele Sociale
Este greu să creezi excursia perfectă. Suntem atât de diferiți, am trăit experiențe atât de diferite de-a lungul vieții. Ce ne dorim? Ce căutăm cu adevărat? Ce elemente ar face o excursie, o experiență, ca fiind cea mai bună?
Intuiția mi-a spus că trebuie să căutăm mai mult decât o fotografie, un check-in pe rețelele de socializare, o bifare pe lista: de făcut, de vizitat. Probabil că nu voi reuși niciodată să găsesc soluția perfectă, dar am simțit, am trăit și m-am bucurat în mijlocul naturii. Imensitatea locului nepopulat, în loc să-mi dea o stare de frică, mi-a adus conexiune cu locul în sine, liniște și pace sufletească.
În momentul în care vezi un animal sălbatic în mediul lui natural, într-adevăr experiența te face să te simți mic, conștientizând forța și sălbăticia acelui animal, dar în același timp te face și pe tine să te simți și să te vezi mare, realizând adevărata natură a Omului, cea de rege al Creației. Orison Swett Marden, în cartea scrisă de el în anul 1910, „Minunile gândului”, scria: „Nimic n-ar trebui să pară omului ca ar fi pentru el prea frumos, prea bun, prea mare sau prea sus”.
Acei codri seculari, prin măreția lor, ne spun că noi suntem aici să-i vedem, să-i admirăm, să ne minunăm de ceea ce reprezintă, dar și datorită înălțimii lor, să ne facă să ne ridicăm privirile și sufletele sus, atât de sus încât să depășim vârfurile lor ce par că ating cerul. Oamenii aceștia parca desprinși din vechime, ce ne dau la fiecare întâlnire cu ei puțin din înțelepciunea și măreția lor sufletească, ne pot fi călăuze spirituale într-o lume în care materialul domină spiritul.
La herghelii, mănăstiri, cetăți, creații de artă de pe timpuri, tradiții vii păstrate de secole și milenii, sau chiar în întâlnirea cu un animal sălbatic în natura pură – toate acestea sunt conexiunile noastre cu frumosul, cu trainicul, cu libertatea sau cu însăși eternitatea!